Cum întreținem corect dezumidificatorul de aer
Dezumidificatorul de
aer este de multe ori esențial, atât pentru confortul, cât și pentru sănătatea
noastră. Pentru că în camere cu umiditate ridicată pot apărea diverse probleme
legate de calitatea aerului pe care îl respirăm. În plus, cu toții știm cât de
periculos și neplăcut este mucegaiul și cât de greu scăpăm de el odată ce se
dezvoltă în perete.
Un dezumidificator de aer asigură și menține nivelul optim
al umidității aerului din cameră și ne ferește de toate aceste neplăceri.
Dar pentru a ne bucura cât mai mult de beneficiile
pe care le aduce, trebuie să avem în vedere câteva aspecte de întreținere de
care să ținem cont.
CUM ÎNTREȚINEM CORECT UN DEZUMIDIFICATOR DE AER
Rezervorul
de apă
Dacă rezervorul de apă se umple, trebuie
să știi că dezumidificatorul se va opri automat. De aceea, fii atent la ledul
de atenționare cu care este prevăzut și golește rezervorul când ledul este
aprins. Verifică de fiecare dată dacă recipientul
este poziționat corect în locașul său! Periodic, curăță cu apă și detergent
interiorul recipientului de apă pentru a te asigura ca va rămâne curat.
Filtrul
Hepa (pentru dezumidificatoarele echipate cu filtru Hepa)
Este foarte important să
înlocuiești cu regularitate filtrul Hepa cu care este prevăzut dezumidificatorul! În acest sens,
respectă perioadele de timp date de producător. În caz contrar, riști ca
dezumidificatorul să nu mai funcționeze corect sau chiar să se strice.
Schimbarea
filtrului Hepa
Atunci când schimbi filtrul Hepa
pentru prima dată, urmărește cu atenție instrucțiunile producătorului.
Filtrul
de aer lavabil
Filtrul de aer lavabil este prezent
în fiecare dezumidificator și are rolul de a capta particulele de praf și de a
menține interiorul aparatului curat. Acest filtru se spală periodic în funcție
de cantitatea de praf din aer și de timpul de utilizare a dezumidificatorului. Recomandăm
spălarea lui o dată pe săptămână. După spălare, acesta de usucă și se
poziționează în locașul său.
Mentenanța
generală
Menține aparatul curat ștergîndu-l
de praf cu o cârpă umedă. Nu folosi solvenți puternici, dacă nu vrei să
deteriorezi suprafața dezumidificatorului!
Transportul
unui dezumidificator
Un dezumidificator care
funcționează pe principiul condensării are în componența sa un compresor și
agent frigorific – el funcționează asemnănător unui frigider. Pentru a te
asigura ca va funcționa optim, transportă-l întotdeauna în picioare, iar dacă
l-ai mutat de la o locație la alta, așteapta 2 ore înainte de a-l porni din
nou.
Funcționarea
dezumidificatorului
Pentru a face față încăperii pentru
care l-ai ales, orice dezumidificator trebuie să funcționeze în încăperi unde
geamurile și ușile sunt închise. În plus, asigură-te că ai o priză cu
împământare și că nu sunt fluctuații de curent.
Garanția
extinsă
În funcție de distribuitorul de la
care cumperi, dar și de modelul dezumidificatorului, poți opta pentru o
garanție extinsă, de până la 6 ani.
Nu ezita să ne contactezi (0725588322)
în cazul în care dorești informații suplimentare despre întreținerea produselor
Soldec sau pur și simplu dacă ai întrebări cu privire la îmbunătățirea
calității aerului de la tine din locuință sau de la birou.